Fluturi

Cred că mi-a ajuns această perioadă de vis. M-am gândit la apus, la tine și la tot ce a fost. Oricum, iarna nu supraviețuiesc fluturii; poate ei există undeva în tine, dar acum e prea frig chiar și să te pot ține de mână. De aceea, aș vrea să fiu din nou copil, să-mi recapăt inocența și să scriu cu mușchii tremurând de emoție. Aș vrea să te setez „pe mut” măcar un minut, cât să pot face un bilanț al acestui an în liniște, iar apoi să te desenez pe colțul foii, ca pe o mică pedeapsă pentru că mă distragi.

Rămâi așa. Ești perfect în tăcere. Te rog, nu te mișca, o să foșnească cearșaful și o să rupi vraja!

De la distanță, am admirat de prea multe ori fluturi necunoscuți, liberi, așa cum ești și tu. Încă de când eram copil, doar privind această libertate reușeam să am o gândire cu adevărat liberă. Pentru mine, voi, „fluturii”, sunteți cântăreți, filozofi, poeți  adevărați artiști ai clipei. Voiam să fiu la fel de colorată ca voi și m-am străduit atât de mult să o fac. Dar timpul m-a alergat prea repede, iar eu nu mi-am dat seama că, de fapt, am rămas doar o omidă. Acum, ceasul ticăie greoi, doar din oră în oră. Mă gândesc că a îmbătrânit și a obosit și el, deși l-am rugat de atâtea ori să mai stea în loc.
Astăzi mă întreb: ce s-a întâmplat cu voi, fluturilor? Cum vă mai mișcați degetele, o faceți oare la fel de delicat? Mai zâmbiți la fel de perfect? Îmi este imposibil să vă imaginez ca fiind niște omizi... Și chiar dacă zborul vostru a durat o singură zi, acea zi a contat pentru mine mai mult decât un an întreg.

Pasiunea prajiturii



                Prăjituri în culori spectaculoase, cum ar fi verde intens ori roz. Da, un roz ce convinge orice pofticios . Oh, vai! 

Pasiunea pentru o prăjitură se consumă în două moduri diferite: evident, cel în care papilele tale gustative o iau razna doar pentru un moment și cel în care îți amintești de această nebunie și a doua, a treia, a cincea zi. În primul caz, e ca și cum îți dorești ce nu ai: o prăjitură cu explozii de culori, plus glazura de ciocolată ce-ți reduce la tăcere gândirea. Iar în al doilea caz este doar naturalețe; mirosul prăjiturii îți invadează subconștientul cu un aer cavaleresc, ca și cum ar spune: „Oh, domnișoară, îmi dai voie să te mănânc pentru ultima dată? Acum chiar pentru ultima dată, îți promit!”