Nu știu cum să îți spun, dar ești acolo unde stai și privești. Cum ar fi în vise. Acolo unde pielea mi se îngălbenește și moare. Pielea mea moartă se transformă într-o pelerină. Semn că sunt șarpe și mă schimb.
Sub pelerină am tatuaje cu linii verticale și orizontale și multe puncte în interiorul lor. Pur și simplu puncte. Mai am dreptunghiuri pline, cu câte un mic spațiu gol în interior, pe câte un colț. Parcă aș avea brățări care nu se duc niciodată. Semn că unele lucruri rămân acolo pentru totdeauna.
Soarele îmi bate în ochi puternic și simt pustietatea într-o civilizație care este arsă de lumină. Semn că deși sunt în viața mea oameni, sunt singură într-o lume primejdioasă.
În multe din vise merg la bunica, pe o stradă cu iarbă proaspătă și foarte verde. Din colțuri se aude: „Era frumoasă, dar și-a pierdut puritatea”. Îi aud, dar nu îi văd. Semn să nu mă ignor.
Totul e o atmosferă ploioasă, iar eu mor și sunt bine. Mă opresc la jumătatea străzii și mă uit în jur. Deodată sunt într-un vis lucid. Se aud doar picurii de ploaie și liniștea. Mă gândesc în visul meu la ceea ce mi-a spus Gabi: „Atunci când plouă, mă simt prezent”. Brusc nu mai sunt într-o lume primejdioasă.
