Resursele traumei




Două catralioane de lacrimi s-au scurs în trupurile celor care râdeau

Crezând că plânsul îi va ajunge din urmă, 

Dar au sfârșit prin a râde și mai mult, cu lacrimi în ochi.

Catralioanele s-au adunat

Nimeni și nimic nu a prevăzut asta. 

Trupurile s-au transformat în cercuri, 

Cu toții au devenit un cerc al propriei degradări

Toți au râs, apoi au tăcut.

Râsul a tăcut atât de tare, încât a transformat trupurile în pietre

Pentru un moment, doar Dumnezeu putea interveni. 

Într-un sfârșit, 

Lacrimile și-au croit drum prin colțurile ochilor, 

Au inundat sufletul și s-au eliberat.

Sori mai mulți au apărut pe cerul înnorat de vină, 

Lumina lor spunând cuvinte pe pielea crăpată. 

S-au dezbrăcat ca șerpii și au lăsat urme pe un pământ străin

Și-au vulnerabilizat pielea și și-au lăsat inima la vedere.

Povestea lor va continua în generațiile viitoare

Copiii lor se vor naște cu cicatricea râsului pe buze

Știind, fără să fi fost acolo, cum arată greutatea propriilor lacrimi.

Așadar, în viitor, 

Vor fi și alte sfârșituri ale lumii, mai moderne

Fiecare dintre ele exprimând curajul celor din urmă, dar mai ales al celor din viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu