„Nu-i nimeni vinovat” sunt cuvinte care mă sufocă; uneori, cineva chiar este vinovat, iar discuțiile se rezumă doar la asta: cine poartă vina și cine va suporta consecințele. Sunt cuvinte care generează dezbateri interminabile despre asumare și prea puțin despre învățare, loialitate sau prietenie.
„Dacă vrei să fii cum vrei tu, va fi nevoie să stai în pădure”, iată cuvinte care trădează strădania și lupta de a te încadra într-o lume plină de norme, frica de singurătate sau justificarea faptului că nu găsești o cale de a exista fără a fi judecat. Sunt, de asemenea, dovezi ale neacceptării de sine. Un fel de cub peste cub, gânduri care se susțin reciproc; dacă ai lovi unul singur cu praștia, s-ar prăbuși întreaga grămadă care stă în față ca un perete.
„În relații e nevoie să te pui în perspectiva celuilalt”, sună frumos și pare să spargă alte cuburi, dar, odată pusă în practică, realizezi că este mult mai greu decât credeai.
„E nevoie de implicare”, cuvinte spuse de un prieten, dar rămase neascultate.
„Vorbește la general, deși are o problemă cu mine” , mesaj transmis indirect, în fața altora, în loc să fie adresate sursei.
„Minte mult, nu am încredere în el”, adevăruri prea dureroase pentru a fi acceptate ca atare.
„Tu să nu vorbești cu mine niciodată așa”, impuneri unilaterale care ignoră dialogul și implicarea ambelor părți.
„Părul îmi stă nașpa, parcă am o căpiță de fân în cap”, o afirmație personală ce trădează efortul de a crea o primă impresie bună, un gând pe care puțini s-au obosit să-l demonteze. În schimb, „Te iubesc” sunt cuvinte vindecătoare; m-au făcut să mă simt întreagă, mai ales atunci când le-am rostit eu. Chiar și acum, scriindu-le, se simte bine: te iubesc!
„Mă iubesc”, iată cuvintele care lipsesc, cele care ar demonstra că sunt propria mea prietenă, așa cum sunt cu ceilalți. Toate aceste fraze auzite și judecate sunt, de fapt, trăiri și percepții; adevăruri personale în mijlocul cărora m-am aflat. Le-am privit ca pe niște „erori de cod” sau probleme de matematică fără rezolvare imediată, intrate în contradicție cu alte minți.
Dar aceste judecăți pot fi dizolvate. Ia o pauză. Închide ochii un minut. Ascultă o melodie melancolică, fii neutru. Poate că soluția nici nu trebuie căutată acum; poate va veni singură. Aceste cuvinte pe care le-am auzit și le-am judecat... de fapt, nu le mai judec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu