Micuța mea, Bibi! Azi nu te-am dus acasă. Cine știe ce o să ți se întâmple dacă nu voi fi eu cu grija ta la mașinile care o să mă calce. Știu, stricata de mine! Am uitat să îți spun că joi o mașină chiar voia asta, a claxonat ca nebuna, dar o super-girl a ieșit din mine și am oprit-o.
M-am gândit apoi la cărămizile cu care ai fost încălțată astăzi, la traversatul străzilor, la complimentele sarcastice, la întrebările curioase, la zilele când îți spun cât de paranoică ești, dar nu ești. Vei fi mâine la școală, dar acasă la mine nu ești.
Cât de des îți spun lucruri fără legătură între ele? Exact așa cum scriu... acum sau oricând.
Când voi merge drept, cu pieptul în față, când voi spune lucruri mai puțin trăsnite, iar Cosmina va fi mai șocată decât tine (să nu uiți de tubul luminos, pe unde curg gumele, deasupra mașinii), când tu nu vei mai fi pretențioasă cu iubirica ta, când nu vei mai râde în preajma mea, când nu vei mai cânta melodiile instantaneu, când părul tău nu va mai fi ondulat, când Loredana nu va mai fi geloasă, când Anca se va transforma în Bianca, apoi Trianca.
În secunda a doua, cred că a treia, voi fi o „șocată” (indiferent de loc)! Oare va veni ziua când mă voi pregăti să nu mai iubesc pisicile, pentru că nu voi ști dacă și tu le vei iubi sau dacă le vei mai asocia cu femeile enigmatice, care știu ce vor, și nu voi mai mânca înghețata la cornet pe care mi-ai cumpărat-o azi, pentru că nu va mai avea același gust.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu